Ilie Moromete - Caracterizare de personaj

                    Cel mai important personaj al literaturii lui Marin Preda, Ilie Moromete, îl are ca model pe Tudor Călăraşul, tatăl scriitorului, după cum mărturiseşte acesta în volumul” Imposibilă întoarcere”:” scriind, totdeauna am admirat ceva, o creaţie preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci şi maturitatea: eroul preferat, Moromete care a există în realitate, a fost tatăl meu.”
                    Ilie Moromete este singurul” taran-filosof” din literatura romană. Frământările sale despre soarta ţăranilor depinzând de roadele pământului, de vreme şi de Dumnezeu sunt relevante pentru firea lui reflexivă.
                    Personajul exponenţial, al cărui destin exprimă moartea unei lumi,”cel din urmă ţăran” reprezintă concepţia traditonalista faţa de pământ şi familie. Criza satului arhai se reflecta în conştiinţa acestui personaj confruntat, tragic, cu legile implacabile ale istoriei, cu timpul nerăbdător.
                    Personajul este caracterizat în mod direct de narator în debutul capitolului al Xlea din primul volum” era cu zece ani mai mare decât Catrina şi acum avea acea vârsta între tinereţe şi bătrâneţe când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva.”
                    Autocaracterizarea realizată în finalul volumui al doilea scoate în evidenţă libertatea individului în ciuda constrângerilor istoriei”Domnule..eu totodeauna am dus o viaţa independenţă”.
Personajul este portretizat în mişcare, prin acumularea detaliilor. Obiectivitatea observaţiei este dublată de fineţea analizei interioare, de prezentarea jocului gândurilor lui Moromete.
                    Caracterizarea indirectă, ce se desprinde de gesturile, faptele, vorbele, gândurile personajului, acţiunile la care participă, dar şi relaţiile cu celelalte personaje, evidenţiază trăsăturile lui.
Ilie Moromete este un om respectat în sat, are prieteni pe Cocosila şi Dumitru lui Nae, pentru care opinia lui contează, este abonat la ziar.
                    Discuţiile despre politică în poiana lui Iocan nu încep decât în prezenţa lui Moromete pentru că el este cel care citeşte ziarele şi interpretează evenimentele.
                    Moromete este sfătos, îi place să discute, iar acest lucru o deranjează pe Catrina care se revoltă adesea “ Lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai saturi, Ilie1 Toată ziua stai de vorba şi bei tutun”.
                    Disimularea este trăsătura lui esenţială. Semnificativă în acest sens este comedia pe care o joacă în faţa agenţilor fiscali, care îi stricaseră plăcuta discuţie de duminică.Intrând în curte, trece pe lângă cei doi agenţi ca şi cum aceştia ar fi invizibili, strigă la Catrina deşi ştia că aceasta e plecată la biserică şi la un Paraschiv inexistent. Le spune apoi că nu are bani, le cere o ţigară şi numai după ce agenţii sunt gata să-i ridice lucrurile din casă, Moromete se hotărăşte să scoată banii” De ce nu vrei să înţelegi că n-am? Ia ici o mie de lei şi mai încolo aşa, mai discutăm noi”.
                    Ironia, puterea de a face haz de necaz reprezintă o altă trăsătură esenţială a lui Moromete, iar exemple în acest sens sunt numerioase. Lui Niculae care întârzia să vină la masă îi spune la un moment dat” te duseşi în grădină să te odihneşti că până acum stătuşi.” Lui Nica I se adresează la fel de sarcastic, atunci când acesta îl întreabă de ce taie salcâmul” ca să se mire prostii”.
                    Spirit contemplativ, inteligent şi ironic, Moromete priveşte existenţa cu detaşare, ca pe um miracol de contemplat, pentru că îşi dă seamă că” însul care e numai activ îşi consumă viaţa şi nu înţelege nimic din ea, pentru că devin robul acţiunii.”
                    De pe stănoagă podistei sau de pe prispa casei, Moromete priveşte lumea cu un ochi pătrunzător, în întâmplările cele mai simple el descoperă ceva deosebit, o notă înveselitoare, o lumină care pentru ceilalţi nu se aprinde.
                    Călătorind la munte ca să vândă cereale, Moromete povesteşte la întoarcere nişte fapte extraordinare. Insotidnu-l mai târziu pe tatăl său intro călătorie asemănătoare, Niculae rămâne dezamăgit: întâmplările sunt banale, oamenii lipsiţi de farmec, munteancă tânără care îl tulburase pe tatăl său i se pare o ţărancă oarecare, prin nimic deosebită de o femeie din Siliştea-Gumesti:” tatăl-notează naratorul-avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scăpau, pe care ei nu le vedeau.
                    Atitudinea faţă de pământ şi aceea faţă de bani este legată de acest dar al contemplaţiei. Spre deosebire de ţăranul lui Rebreanu, dornic de a dobândi pământul care înseamnă demnitate socială şi umană, Moromete trebuie doar să-l păstreze. Pământul îi dă posibilitatea de a fi independent şi libertatea de a se gândi şi la altceva decât la ceea ce poate să aducă ziua de mâine. Pământul este făcut să dea produse, iar produsele să hrănească pe membrii familiei şi să acopere cheltuielile casei.
                    Lui Moromete nu-I place negustoria, iar în bani vede adversarii iluziei că poate păstra modul tradiţional de viaţă, fundamentat pe munca pământului familiei.” Una dintre iluziile acestui erou este că lumea ar putea trăi fără bani, iar poziţia asta e a ţăranului patriarhal”. De aici şi conflictul cu fiii cei mari care au o dorinţă nemăsurată de câştig şi care cred că tatăl nu face nimic toată ziua, îşi pierde timpul stând de vorba în loc să meargă la munte şi să speculeze grâul.
                    Drama paternităţii se grefează pe contextul social-istoric, care aduce schimbarea ordinii cunoscute a lumii. Banul este nouă valoare care o înlocuieşte pe cea tradiţională, pământul şi în acelaşi timp impune un nou mod de viaţă. Agresiunea istoriei spulberă iluziile personajului, unitatea familiei, libertatea morală a individului. Risipirea familiei duce la prăbuşirea morală a tatălui.
                    Modificare vieţii interioare este marcată de glasuri. Glasul lui Moromete devine “tulbure şi însingurat”. “E momentul în care începe declinul personajului. Până atunci el ţinuse pipet perceptorului, jandarmului, lui Tudor Balosu, trăise senin cu un sentiment înalt al independentei. Spargerea familiei duce la prăbuşirea lui morală.Lumina pe care Moromete o descoperea în întâmplările şi faptele vieţii se stinte, liniştea îl părăseşte şi fără linişte, existenţă nu mai este o încântare, ci o povara.
                    În ciuda transformărilor sociale la care asistă, Ilie Moromete nu acceptă ideea că rostul lui în lume a fost greşit şi că ţăranul trebuie” să dispară”. În monologul de la sira de paie,el compară cele două ordini ale lumii, cea veche şi cea nouă, de pe poziţia “celui din urmă ţăran”,reprezentantul unui cod etic implacabil”până în clipa din urmă omul e dator să ţină la rostul lui, chit că rostul ăsta cine ştie ce s-o alege de el/..eroul îşi înţelege finalmente drama, ceea ce face din el un personaj superior.
                    Moartea lui Moromete în finalul romanului simbolizează stingerea unei lumi. Ultima replică a personajului exprimă crezul său de viaţă, libertatea, morală:”Domnule..eu totdeauna am dus o viaţă independentă.”